Statuia Fecioarei Maria

Coloana mariană din Piața Orașului Vechi din Praga a apărut imediat după încheierea Războiului de Treizeci de Ani ca expresie publică a recunoștinței pentru salvarea orașului. În 1648, locuitorii Pragăi s-au confruntat cu ultimul atac al trupelor suedeze, care au încercat să cucerească Orașul Vechi. Atunci, cetățenii se rugau lui Dumnezeu prin mijlocirea Fecioarei Maria înaintea unei imagini votive dedicate ei, expusă în piață. De aici provine epitetul local Panna Maria Rynecká (după vechiul cuvânt ceh pentru piață – rynek). Când războiul s-a încheiat, atât orașul, cât și împăratul Ferdinand al III-lea au vrut să imprime acest fapt în piatră. De aceea au hotărât să-i mulțumească Fecioarei Maria pentru protecția Pragăi, ridicându-i o coloană în piață și așezând imaginea ei votivă în soclu. În anul 1652 coloana a fost sfințită, în prezența împăratului, de cardinalul Arnošt Vojtěch de Harrach, arhiepiscop de Praga și mare maestru al Ordinului Crucii cu Steaua Roșie. Împăratul a întemeiat, de asemenea, o fundație aflată sub administrarea capitlului metropolitan pentru menținerea slujbelor regulate. Procesiuni către coloană aveau loc în fiecare sâmbătă, la sărbătorile mariane și în vigiliile lor.

Statuia de pe vârf a Imaculatei este o reprezentare tipizată a Fecioarei Maria, care trimite la învățătura despre Neprihănita Zămislire (immaculata conceptio), proclamată dogmă abia două secole mai târziu. Credința că păcatul originar ereditar nu a fost transmis Mamei lui Dumnezeu face parte din Tradiția Bisericii. Prima mărturie consemnată și formulată limpede provine din secolul al VII-lea de la sfântul Sofronie al Ierusalimului: „Nimeni, în afară de tine, nu a fost curățit dinainte.” (Hom. II; PG 87/3, 3248). Însăși evlavia mariană își are temeiul biblic în Evanghelia după Luca: „De acum înainte toate neamurile mă vor ferici…” (Lc 1,48). Maria este înfățișată ca o Mamă rugătoare, care calcă peste dragon și în același timp se întoarce spre cer. Cele douăsprezece stele din jurul capului ei trimit la Apocalipsa lui Ioan, în care apare „Femeia înveșmântată în soare, cu luna sub picioare și cu o cunună de douăsprezece stele în jurul capului” (Ap 12,1), interpretată încă din secolul al II-lea ca imagine a participării Mariei la victoria lui Hristos. Motivul călcării dragonului își găsește paralela în psalm: „vei călca peste leu și viperă, vei zdrobi puiul de leu și dragonul” (Ps 91,13), care are temei în versetul: „Voi pune vrăjmășie între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Fac 3,15). În epoca barocă dragonul era înțeles nu numai ca simbol al răului, ci și ca imagine a orbirii spirituale, percepută după război drept una dintre cauzele destrămării sociale a Europei. Valorile pe care le aduce credința biruie forțele dezagregării care distrug societatea umană. Astfel, coloana nu era doar un monument, ci și o mărturisire publică a încrederii că ordinea spirituală poate birui haosul.

Coloana Mariană a fost ridicată pe locul pe care praghezii îl asociau cu o profundă umilire. Chiar acolo, sașii, după invadarea orașului în martie 1632, au expus sub spânzurătoare Palladiumul, cea mai venerată imagine mariană a țărilor cehe, fapt perceput ca o profanare deliberată. De aceea, încă din 1647, abatele de la Strahov a propus ridicarea aici a unei coloane mariane ca semn al reînnoirii, purificării și protecției Pragăi, iar după apărarea orașului împotriva suedezilor în 1648, această idee a dobândit o semnificație spirituală și simbolică și mai puternică. Coloanele mariane continuă însă o tradiție veche care trimite la legenda Mariei pe stâlpul din Zaragoza, unde, potrivit tradiției, i s-a arătat apostolului Iacob și i-a lăsat un stâlp de piatră ca semn al protecției sale permanente. Europa barocă interpreta această legendă ca imagine a prezenței Mariei în mijlocul orașelor creștine, iar coloana a devenit astfel expresia încrederii că Maica Domnului ocrotește locul care i-a fost consacrat.

Din mesajul iconografic al coloanei fac parte și patru îngeri așezați pe socluri în jurul postamentului:

îngerul cu cheia, care îl ține pe diavol în lanțuri, redă scena din Apocalipsă: „…un înger coborând din cer, având în mână cheia abisului și un lanț mare. El a pus mâna pe dragon, șarpele cel vechi, care este diavolul și satana, l-a legat pentru o mie de ani, l-a aruncat în abis, l-a închis și l-a pecetluit, pentru ca să nu mai înșele neamurile până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puțin timp.” (Ap 20,1‑3).
îngerul cu sabia de foc îl reprezintă pe heruvimul care păzește grădina Edenului: „La răsărit de grădina Edenului a așezat heruvimi și sabia de foc care se învârtea în toate părțile, ca să păzească drumul către pomul vieții.” (Fac 3,24). Demonul cu cap de leu și membrane amintește de cuvintele apostolului Petru: „Potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” (1 Pt 5,8). În această imagine răul este oprit deja la poarta Edenului.
îngerul cu sabia scoasă, care calcă peste dragonul învins, trimite la lupta cerească a arhanghelului Mihail: „Și s-a făcut război în cer: Mihail și îngerii lui s-au luptat cu dragonul. Dragonul și îngerii lui s-au luptat, dar n-au biruit și nu s-a mai găsit loc pentru ei în cer. Și dragonul cel mare, șarpele cel vechi, numit diavolul și satana, care amăgea întreaga lume, a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncați îngerii lui.” (Ap 12,7‑9). Totodată, postura lui poate aminti și scena biblică în care îngerul Domnului, cu sabia scoasă, i-a oprit drumul lui Balaam într-un loc îngust (Num 22,26‑31), precum și paralela ei în lupta de pe Podul Carol.
îngerul cu crucea, care îl doboară pe diavol la pământ, exprimă faptul că apărarea orașului era înțeleasă ca parte a unei lupte spirituale mai largi. Puterea crucii este legată în Scriptură de victoria lui Hristos asupra răului: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor.” (Ap 12,11).

Când coloana a fost dărâmată de o mulțime în atmosfera de euforie care a urmat proclamării Cehoslovaciei, acest act nu a fost doar un simbol al transformării puterii politice, ci a prevestit și o perioadă în noua Republică în care Biserica era din ce în ce mai exclusă din spațiul public. Dărâmarea coloanei nu a fost doar îndepărtarea unui monument baroc, ci și un gest de ruptură culturală, relevând cât de profundă era tensiunea dintre moștenirea religioasă a strămoșilor și curentele anticlericale emergente. Unii dintre actorii lor s-au aliniat în anii următori mișcării socialiste și mai târziu comuniste, care a început ulterior să persecute pe cei care profesau public creștinismul.

Cu toate acestea, evlavia mariană la Praga nu a dispărut. Imaginea gotică a Panna Maria Rynecká, care supraviețuise odinioară iconoclasmului husit, s-a păstrat și după dărâmarea coloanei. Numeroase fragmente din ea și din decorul ei sculptural sunt păstrate astăzi în lapidariu. Ideea restaurării ei a supraviețuit întregului secol XX. Când a fost ridicată din nou în 2020, nu a fost vorba doar despre reconstrucția unei opere baroce, ci despre o reconectare cu o moștenire spirituală care depășește istoria politică. Și mai presus de toate, aceasta arată că unele simboluri, chiar dacă dispar pentru un timp, au puterea de a reveni, deoarece aparțin identității orașului și a oamenilor care trăiesc în el.